Nu a reușit să facă nimic în toată viața lui. (cu sensul de „a nu realiza nimic") Nu-și mai face inimă grea din cauza lor. (cu sensul de „ a se supăra") Vreau să ajungem devreme acasă, altfel mama își face gânduri. (cu sensul de „a se îngrijora") S-a făcut! Mâine plecăm împreună spre mare. (cu sensul de „ne-am înțeles/așa rămâne)
Dex Definitie cuvinte cu sens - gramaticaliza, tonalitate, antonimie, calambur ~uri, locutiune, sinonimic -a. Dex cuvinte cu sens . Rezultate din textul definițiilor. GRAMATICALIZA, pers. 3 gramaticalizeaza, vb. I. Refl. (Despre cuvinte cu sens lexical) A ajunge sa exprime o relatie gramaticala, sa capete rolul unui instrument gramatical.
1. Def. Cuvintele polisemantice sunt cuvintele care au aceeași formă și sensuri diferite, dar care (spre deosebire de omonime ) derivă din același sens primar, la care se adaugă și sesnurile secundare. Astfel, vorbim de două sensuri ale cuvintelor: a. sensul de bază al cuvântului. b. sensul secundar După criteriul stilistic, vorbim despre:
Iată o listă de cuvinte din această categorie, menţionate în lucrarea citată, cu cele două sensuri explicate, în funcţie de accent: úmbrele - umbréle (contururile unor fiinţe/lucruri - apărători de ploaie) cása - casá (locuinţă - a sparge, a desfiinţa, a scoate din uz) fíla - filá (foaie, coală de hârtie - a urmări)
Caut cuvinte identice dar cu sensuri diferite Raporteaza abuz! Anonim cuvinte asemanatoare dar cu intelesuri diferite sunt o gramada:vesele, lin ,foc, corn,foaie, cer , minte,iute,noua,muschi,etc. Multumesc (606) Raporteaza abuz! Anonim mare-inalt * mare-apa Multumesc (133) Raporteaza abuz! Anonim rost Multumesc (79) Raporteaza abuz! Anonim pietre
Vay Tiền Nhanh Chỉ Cần Cmnd Nợ Xấu.
cuvinte cu sensuri diferite